Home » D:News » Bogaţii vor carantină în clinici de lux, însă pandemia poate fi un teribil factor egalizator – FT

Bogaţii vor carantină în clinici de lux, însă pandemia poate fi un teribil factor egalizator – FT

Bogaţii vor carantină în clinici de lux, însă pandemia poate fi un teribil factor egalizator – FT
Publicat: 19.03.2020
Numeroase persoane bogate din New York au manifestat interesul de a intra în carantină în clinici de lux, în contextul epidemiei de coronavirus, dar actuala criză medicală poate fi şi un factor teribil de egalizare socială chiar şi în era inegalităţii, notează cotidianul Financial Times.

În contextul măsurilor de izolare aplicate în întreaga lume, Bernard Kruger, cofondatorul Sollis Health, o companie medicală din Manhattan care oferă cazare persoanelor dispuse să plătească cel puţin 5.000 de dolari pe an pentru a evita spitalele aglomerate, a avut multe solicitări.

În contextul în care coronavirusul se răspândeşte în oraşul New York, dr. Kruger este implicat activ în tranzacţii. „În ultima lună a fost o nebunie. Primesc 75 de apeluri pe zi prin care sunt întrebat: «Pot intra în carantină în zona Hamptons? Rămân în oraş?»”

Unele persoane sun dispuse să plătească mai mult pentru condiţii mai sofisticate. „Persoanele cu o situaţie financiară bună îmi spun: «Aş vrea propria unitate de terapie intensivă acasă». Am fost sunat de oameni care mi-au spus: «Îmi puteţi spune de unde pot lua un aparat de ventilare respiratorie şi mă ajutaţi să îl monez?»”, precizează dr. Kruger, potrivit Mediafax.

„La fel ca şi în alte situaţii din era inegalităţilor, bogaţii şi săracii au opţiuni total diferite de reacţie la riscul letal generat de pandemia globală. În condiţiile în care cazurile de infectare s-au multiplicat în Statele Unite, cei mai bogaţi new-yorkezi au căutat refugii în reşedinţe secundare situate în zonele Hamptons, Aspen, St’Bart’s şi Palm Beach”, notează Financial Times într-un articol intitulat „Bogaţii confruntă virusul: «Pot intra în carantină în Hamptons?» / Chiar şi în era inegalităţii, o pandemie globală poate fi un factor major şi teribil de egalizare”.

Cum fug de coronavirus cei mai mulţi bogaţi

Mulţi fug folosind avioane private, evitând aeroporturile aglomerate, unde riscă să fie infectaţi. „Cererea este extrem de mare. De zece ori Super Bowl!”, afirmă Ricky Sitomer, directorul companiei Star Jets International. Pentru sume cuprinse între 15.900 şi 18.900 de dolari, Ricky Sitomer poate transporta o familie de patru persoane din New York în Florida. „Nu vor să utilizeze avioane comerciale”, explică el.

„În schimb, new-yorkezii mai puţin bogaţi se confruntă brusc cu probleme precum găsirea rapidă a unor locuri pentru lăsarea în grijă a copiilor, în contextul în care cel mai mare sistem educaţional public din SUA s-a închis începând de luni cel puţin o lună şi posibil pentru tot restul anului. Pentru oamenii săraci care lucrează, decizia care îi frământă este a opta între recomandările medicale de autocarantină la domiciliu şi deplasarea la serviciu pentru salariu. Iar pentru cei aproximativ 30 de milioane de americani fără asigurare medicală, există riscul ca epidemia de coronavirus să le aducă facturi medicale care să îi ruineze mult timp după încheierea crizei”, subliniază FT.

„Ca regulă generală, săracii au mereu de suferit în perioadele de criză”, afirmă David Blumenthal, preşedintele Commonwealth Fund, o asociaţie filantropică din domeniul sănătăţii şi politicilor sociale, şi fost profesor la Universitatea Harvard.

„Suspectez că este puţin probabil ca oamenii plătiţi cu ora să se autoizoleze, astfel că este mai probabil să se expună virusului. Criza va dura câteva luni şi nu am auzit ca în Congres să se discute despre concedii medicale de câteva luni care să fie plătite”, explică David Blumenthal.

„Din anumite puncte de vedere, coronavirusul se dovedeşte a fi şi un factor major şi teribil de egalizare. Au fost infectate staruri precum Tom Hanks şi Idris Elba, care probabil sunt vulnerabili din cauza stilului de viaţă caracterizat prin utilizarea avioanelor private. Au fost afectaţi manageri de companii care au participat la conferinţe de afaceri organizate în zone precum New York şi Boston”, constată FT.

Lucian Grainge, preşedintele Universal Music şi cea mai importantă personalitate din industria muzicală, a fost spitalizat zilele trecute, fiind diagnosticat ca având Covid-19. În zona Hamptons, unde medicamentul de reducere a febrei Tylenol a devenit un produs preţios, cele mai multe discuţii din weekendul trecut au fost despre un miliardar apropiat de preşedintele Donald Trump care a fost aproape de moarte din cauza coronavirusului. Persoanele cu vârste de peste 70 de ani sunt înspăimântate.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O mare problemă din tranziția energetică ar putea fi rezolvată cu un material creat de cercetătorii din Germania
O mare problemă din tranziția energetică ar putea fi rezolvată cu un material creat de cercetătorii din Germania
Care au fost cele mai căutate joburi la începutul anului 2025?
Care au fost cele mai căutate joburi la începutul anului 2025?
Care sunt țările europene în care se fac cele mai multe transplanturi de celule stem?
Care sunt țările europene în care se fac cele mai multe transplanturi de celule stem?
O cutremurătoare poveste de dragoste, sfârşită tragic. Cum a murit moştenitorul tronului Austro-Ungariei împreună cu amanta sa
O cutremurătoare poveste de dragoste, sfârşită tragic. Cum a murit moştenitorul tronului Austro-Ungariei împreună ...
La o fermă din Anglia, vacile sunt mulse de un robot
La o fermă din Anglia, vacile sunt mulse de un robot
Record de sinucideri în rândul adolescenților din Japonia
Record de sinucideri în rândul adolescenților din Japonia
Un bărbat care a sunat de 269 de ori în patru zile la numărul de urgență a fost arestat
Un bărbat care a sunat de 269 de ori în patru zile la numărul de urgență a fost arestat
Furtul tezaurului dacic: Ce piste investighează polițiștii olandezi?
Furtul tezaurului dacic: Ce piste investighează polițiștii olandezi?
Spermatozoizii și ovulele cultivate în laborator le-ar putea permite în curând părinților să își personalizeze copiii
Spermatozoizii și ovulele cultivate în laborator le-ar putea permite în curând părinților să își personalizeze copiii
Surpriza neplăcută, dar fascinantă, găsită într-o sticlă veche de 200 de ani
Surpriza neplăcută, dar fascinantă, găsită într-o sticlă veche de 200 de ani
Un laser ultraviolet puternic dezvăluie modul în care particulele se mișcă prin diamante
Un laser ultraviolet puternic dezvăluie modul în care particulele se mișcă prin diamante
Un gaz ciudat ar putea trata boala Alzheimer
Un gaz ciudat ar putea trata boala Alzheimer
Cel mai activ vulcan din Pacificul de Nord-Est se pregătește să erupă
Cel mai activ vulcan din Pacificul de Nord-Est se pregătește să erupă
În anii 1950, Marea Britanie a încercat să facă o bombă nucleară plină cu găini vii
În anii 1950, Marea Britanie a încercat să facă o bombă nucleară plină cu găini vii
Vincenzo Peruggia, bărbatul care a furat-o pe Mona Lisa
Vincenzo Peruggia, bărbatul care a furat-o pe Mona Lisa
Radu Dogaru, românul care a furat tablouri dintr-un muzeu din Rotterdam. Mama sa ar fi ars lucrările de artă
Radu Dogaru, românul care a furat tablouri dintr-un muzeu din Rotterdam. Mama sa ar fi ars lucrările de artă
Test de cultură generală. Ce sunt criptomonedele?
Test de cultură generală. Ce sunt criptomonedele?
„Soarele artificial” a depășit 1.000 de secunde într-un nou record de fuziune
„Soarele artificial” a depășit 1.000 de secunde într-un nou record de fuziune